Primaria Comunei Bălilești / CIF: 4122124
Strada Principală, Nr. 169, Com. Bălilești, Jud. Arges
Tel / Fax: (004) 024 856 2080
Email: registratura@primariabalilesti.ro
  

Turism local

Rubrica:

Atractii turistice  / Monumente istorice



Turismul

"Să trăiești la țară având condițiile orașului"este conceptul de viață modernă după care se ghidează administrația și edilii localității Bălilești.

Comuna dispune de tot ceea ce iubitorii naturii și ai plimbărilor în aer liber își doresc: păduri ce includ diferite specii de copaci, pășuni, livezi îmbietoare, lunci și zăvoaie răcoroase, ape limpezi, aer curat, dar mai ales multă liniște.

Acest aspect a condus la transformarea localității într-o zonă turistică de mare interes pentru locuitorii orașelor învecinate, prin construirea unor vile turistice și de agrement în locuri pitorești.

Pe raza comunei Bălilești și a comunelor din amonte nu funcționează întreprinderi sau alte unități prestatoare de servicii, care să deverseze în apele râului Bratia și să elibereze în atmosferă, reziduuri poluante, ceea ce face ca mediul înconjurător să aibă un aspect plăcut, pur și relaxant.

Gradul de dezvoltare economico-social-culturală a localității a cunoscut o importantă evoluție, datorită lucrărilor de modernizare rurală, efectuate în interesul locuitorilor săi, dar și pentru a atrage privirile investitorilor.

Astfel, s-a realizat racordarea a 300 gospodarii la reteaua de alimentare cu apă.

În viitorul apropiat se va realiza și racordarea la rețeaua de gaze naturale.

Toate aceste argumente concordă la realizarea conceptului de "Sat European" și a sintagmei "Să trăiești la țară având condițiile orașului".

Pe raza comunei Balilesti, există mai multe structuri de cazare, respectiv pensiuni turistice, situate în satele Băjești și Valea Mare-Bratia.